Toscana: how it began

street

– Buona sera, signorina. Posso?

Era un barbat palid, in his forties si destul de mic de statura, cu ochi in care luceau, oarecum sfidator, istorii nesfarsite si blazoane prafuite. Plus un soi de obsesie cultivata. Dupa ce ma urmarise atent vreo 10 minute de cand intrasem, s-a apropiat ceremonios tinand in mana o sticla de vin vechi. Vinul, ca si domnul respectiv, parea orgolios si atotstiutor.

– Bine ati venit la noi. Imi pareti cunoscuta. Nu cumva erati ieri in piata mare din Volterra pe la asfintit, asezata pe trepte, rochie neagra?

Nicidecum. Ajunsesem in Montepulciano abia la amiaza, cu masina inchiriata tocmai din Roma, iar la Volterra nu fusesem niciodata pana atunci, insa planuiam sa ajung chiar zilele urmatoare. Imaginea deci era perfect posibila, frapanta, aproape ca o premonitie: abia asteptam sa vad locul cu pricina, piata mare era deja celebra de cand cu Volturii din Twilight, si am desigur mai multe rochii negre.

– Incredibil ! chiar eram, am raspuns, cu o surpriza rasfatata.

Minteam amandoi. Dar pe drumul vinului orice minciuna iti mai arata un mare adevar.

Era o pivnita cu sute de sticle si de ani vechime, luminata de lampi frumoase si nobile care luasera locul intre timp lumanarilor de pe vremuri. Proprietarul isi cunoscuse pana si strabunicii si tinea minte daca 1991 a fost un an bun sau nu. In Montepulciano se fabrica de secole Il Nobile, un vin distins, atent studiat, somptuos si voluptuos si extrem de sigur pe el. Sunt doar vreo 70 de producatori de nobile, proprietari ai viilor de pe colinele din jurul orasului, care vinifica pe domeniu si imbuteliaza exclusiv in cetate. Le cantine, pivnitele in care se odihnesc butoaiele si sticlele, formeaza un labirint pe sub oras inca de pe vremea etruscilor, iar salile lor de degustare te prind in mreje cu obsedantele vinuri si picante gustari de branzeturi si afumaturi locale. O zi nu e de ajuns pentru toata aventura. Orasul iti induce o stare de bine sofisticata si perversa, un mix ciudat de suficienta si abandon, ca mai toate meleagurile de arta si vin ale Toscanei.

Starea de gratie odata instalata, esti deja pe jumatate dependent. Sa fiu doar eu si placerea mea, cu ceasul si mobilul aruncate pe bancheta din spate, sa fii nebun si complet liber, cu zeci de mistere de dezlegat, intr-o masina foarte mica – poate sa fie si decapotabila pe timp de vara, peisajul e hipnotic – urmand drumul vinului peste dealuri catre Siena si Chianti. Combinatia de istorie, gourmet, cultura si lene este imbatabila. Sa locuiesti la o ferma inconjurata de vii si maslini, sa culegi busuioc din curte, sa gatesti cu uleiul de masline presat asta toamna impreuna cu vecinii si sa pierzi vremea pe sezlong in vie. priceless.

IMG_5296

IMG_7002

IMG_7210

Plec fara tinta si ma opresc unde am chef. Intr-o zi vanez cetati, cu fortificatiile vechi de mai bine de 1000 de ani; in alta zi opresc la fiecare azienda agricola si vorbesc cu producatorii locali, care imi spun cum se fac pastele sau branza pe care le mananc si prevestesc cat de bun va fi anul pentru struguri. Pot merge la opera intr-o biserica fara acoperis sau pot explora ororile de la muzeul torturii. Vreau din cand in cand senzatii tari si vreau sa pastrez sentimentul acela inconfundabil ca toata lumea e a mea, iar pentru asta exista zborul cu balonul cu aer cald pe deasupra vechilor orase cu palate renascentiste si peste viile cele mai scumpe din Italia. E foarte important sa fii egoist sau sa impartasesti toate astea cu cineva care stie sa traiasca dolce farniente; aici daca te transformi in turist ahtiat sa bifeze obiectivele ai pierdut partida. De aceea, mai bine lasi un localnic sa te invete conceptul de “citta slow” si asculti sfaturile deja dependentilor, ca mine. Nu rade, citeste-nainte.

follow the Toscana tag for more

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *